marți, 22 ianuarie 2013

Sem.II Lectia nr. 2: Şablonul documentului

Unitatea de invatare: Prezentarea informatiei

 In acest capitol veti invata

  • sa prezentati informatia sub forma:
    • de text
    • numerica
    • de grafice
    • de prezentari
    • de imagini
  • sa utilizati sabloanele (templates)
  • sa creati sabloane personalizate.
1. ACTIVITATE DE DOBANDIRE NOI CUNOSTINTE
Tema lectiei: Şablonul documentului 

Şablonul (template) este un model prefabricat de document ce poate fi folosit la construirea propriului document automatizând acest proces.
Se pot folosi:
  • şabloane predefinite (care sunt înglobate în aplicaţie) sau 
  • se pot crea propriile şabloane - şabloanele utilizator.
Şablonul de document afişează o schiţă a documentului care conţine deja chenare, desene, texte cu anumite fonturi, corpuri de caractere, stiluri şi culori. Se completează această schiţă cu propriile texte şi desene. 
Există următoarele şabloane predefinite pentru aplicaţii de birotică: scrisori (Contemporan/ Letter, Elegant Letter, Professional Letter), circulare (Contemporan/ Memo, Elegant Memo, Professional Memo), faxuri (Contemporary Fax, Elegant Fax, Professional Fax), curriculum vitae (Contemporary Resume, Elegant Resume, Professional Resume), pliant. (Broshure).

Dacă se lucrează foarte des cu un anumit tip de document (cu o anumită formatare a caracterelor, a paragrafelor şi a paginilor), se poate automatiza procesul de formatare a documentului prin salvarea acestor formatări sub formă de şablon utilizator.
Crearea unui şablon de document se poate face prin mai multe metode:
  • prin preluarea formatărilor dintr-un document, 
  • prin modificarea unui şablon de document existent, 
  • prin definirea parametrilor unui şablon nou. 
La crearea documentului se ataşează acestuia şi un şablon de document. 
De exemplu, dacă s-a creat un document cu şablonul Blank Document, acestuia i se ataşează şablonul memorat în fişierul normal.dot. 
Dacă se doreşte folosirea într-un document a parametrilor definiţi într-un alt şablon decât cel ataşat lui, se pot folosi două metode: 
  • Se ataşează alt şablon la document. Prin această metodă se pot folosi în document formatările din noul şablon ataşat, dar nu mai sunt disponibile formatările din vechiul şablon. Prin ataşarea noului şablon nu se modifică textul şi formatarea documentului -decât dacă se cere explicit acest lucru. Se declară ca şablon global şablonul care se va folosi. în acest caz este permis accesul la toate formatările memorate în şablonul global.

2. ACTIVITATE  PRACTICA
SARCINA DE LUCRU:
Creaţi un plan de operaţii folosind modelul anexat 
Trimiteţi acest document pe adresa de email a profesorului
.